Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

5 cărți pe care le poți oferi cadou și nu vei da greș niciodată

image 17
Sursa foto: Canva

Când vrei să faci un cadou cu adevărat memorabil, ce-ai zice să alegi una dintre cele cele mai frumoase cărți? O carte cadou are puterea să atingă sufletul, să provoace emoții, să obțină zâmbete sau să vândă lecții de viață. Dacă te gândești „ce cărți poți face cadou?”, iată 5 titluri de la Editura Elire care sunt de neratat – cărți de oferit în dar care au toate ingredientele unor povești care rămân întipărite în minte! 

1. Volumele „Du-mă spre noi” – printre cele mai inspirate cărți de oferit cadou

Dacă vrei o carte cadou care să îmbine romantismul cu introspecția, Du-mă spre noi e o alegere potrivită. În primul volum, îl cunoști pe Raul, un bărbat care pare sortit să fie complicat, dar care atrage prin neliniștea lui. Protagonista, Elena, la 27 de ani, și-a trăit viața astfel încât să nu mai vrea să încerce iar și iar, povestea pe care o știe cum se termină. Relația lor pornește din dorința Elenei de a evita repetarea greșelilor trecutului și din imboldul de a-și lăsa inima vulnerabilă, ceea ce aduce consecințe. 

Du-mă spre noi Volumul II o duce mai departe: Raul trebuie să înfrunte efectele propriului egoism, să devină omul pe care toată lumea are nevoie și să găsească drumul spre responsabilitate, exact când trecutul amenință să le destrame prezentul și viitorul. 

De ce sunt cărți de oferit cadou perfecte? Pentru că spun o poveste de curaj, de iubire care implică risc, dar și vulnerabilitate – exact ce îți dorești când vrei să oferi un dar cu suflet.

image 15
Sursa foto: Elire Books

2. Volumele Lady Billionaires – perfecte pentru a le oferi în dar femeilor

Colecția Lady Billionaires ilustrează ce poate să însemne pentru cinci femei succes, independența, glamour-ul – și totuși, fiecare dintre ele își dorește un lucru care nu poate fi cumpărat: dragostea adevărată.

Fiecare fată are parte de câte o poveste de dragoste, dar și durere, începând cu Ducesa Sofia și Bodyguardul care îl salvează viața, dar apoi îi frânge inima, continuând cu Deanne și Asasinul plătit să o ucidă, dar care crede în mrejele acesteia. Trecem apoi la Amber, o mamă singură, care se reîntâlnește după mulți ani cu prima ei iubire, bărbatul care acum are propriile motive să o urască. Următoarea care ne prezintă povestea este Cate, și cum descoperă dragostea în timp ce este luată drept damă de companie, iar la final o avem pe Tara, actrița care are parte de o iubire magnetică și amuzantă, chiar și când este ascunsă sub un chip urât.

Dacă ești în căutarea unei cărți pe care să o dăruiești unei prietene, surorii tale, partenerei tale sau unei femei care apreciază romantismul dar și personaje puternice, colecția Lady Billionaires este printre cele mai sigure alegeri. Sunt cărți de oferit cadou care vor stârni zâmbet, lacrimi și admirație.

image 18
Sursa foto: Elire Books

3. Volumele din seria Declin Premeditat – cărți fantasy de dragoste de oferit cadou

Dacă-ți plac poveștile cu accente fantastice, cu bătălii interioare și forțe supranaturale, aceasta serie este un cadou special. În cădere liberă îl prezintă pe James Adams, fiul lui Lucifer, care a renegat ordinele tatălui său, căutând libertăți interzise; și pe Evelina Luca, studentă la Drept, prinsă într-o lume plină de frânturi, de suferință și responsabilități care o depășesc. Întâlnirea lor produce un tsunami de emoții, de pasiune și sacrificiu.

Volumul al doilea, În cădere sigură, intensifică conflictul: soarta îi vrea separați, dar traumele, dorințele și alianțele – chiar și cele divine sau demonice – încep să contrazică fiecare lege impusă. Lupta pentru dragoste și supraviețuire devine tot mai dură.

Acestea sunt cărți de dragoste perfecte pentru a fi oferite cadou, dacă persoana căreia îi oferi volumele adoră suspansul, fantezia, temele profunde și universurile cu legi proprii, unde iubirea are costuri.

Colectia Declin premeditat Vol.2 In cadere sigura by Silvia Frost 1 2
5 cărți pe care le poți oferi cadou și nu vei da greș niciodată 8
Colectia Declin premeditat Vol.1 In cadere libera by Silvia Frost 1 1
5 cărți pe care le poți oferi cadou și nu vei da greș niciodată 9

Sursa foto: Elire Books

4. Volumele din seria Born in Blood – cărți de oferit cadou în stil mafia romance

Dacă ești în căutare de cărți de oferit cadou care să îmbine romantismul intens, tensiunea periculoasă și lumea dură a mafiei, seria Born in Blood de Cora Reilly este alegerea ideală. 

În primul volum (Legați prin onoare), Aria Scuderi, de familiei mafiei din Chicago, este logodită cu Luca Vitiello, un bărbat cu reputație terifiantă, pentru a aduce pace sau alianțe între clanuri. Dacă la început îl vede ca pe un străin periculos, Aria își dă seama că, dincolo de exteriorul dur, există firi care pot fi rănite și sensibilități care cer timp. Restul volumelor prezintă cum tensiunile politice, loialitățile familiale și secretele de sânge complică relațiile. Obediență, onoare, sacrificii – toate formează un fundal ideal pentru cineva care iubește drama romantică, dar cu multă profunzime emoțională.

Pe Elirebooks.ro poți găsi pachetul complet Cora Reilly cu toate cele trei volume: Legați prin onoare, Legați prin datorie și Legați prin ură. Este un dar impresionant, perfect pentru cineva care vrea să se cufunde într-o lume mafia romance.

5. Volumele din seria Taboo Billionaires – cărțile perfecte pentru cadou

Seria Taboo Billionaires este ideală dacă vrei să oferi un cadou provocator – povești care nu se sfiesc să exploreze limitele, dorințele interzise, relații complicate între oameni cu multă putere și, adesea, cu reguli proprii stricte.

De exemplu, Inițiere (#0.5) îl introduce pe Elijah, un bărbat misterios, și pe Reema, fiica Ducesei Sofia de Calabria, care respectă regulile sociale, dar simte o curiozitate irezistibilă spre interzis. Întâlnirea lor într-un club de noapte promite mai mult decât o aventură trecătoare, iar când identitățile ies la iveală, lucrurile devin și mai complicate.

Celelalte volume continuă să se construiască pe temeiul dorinței, al puterii și al conflictelor morale, dar și al pasiunii intense. Dacă persoana căreia vrei să-i faci o carte cadou iubește genul erotic romance, temele tabu, dar și personajele complexe, Taboo Billionaires este una dintre cele mai inspirate alegeri. 

Poți cumpăra întreaga colecție Taboo Billionaires de Hanna Lee de la editura Elire, ce cuprinde toate cele 5 cărți din serie (Inițiere, Negare, Provocare, Subjugare, Capitulare).

Cele 5 propuneri de mai sus sunt cărți perfecte pentru a fi oferite cadou, deschizând lumi și emoții. Alege cu inima, împachetează cu drag și nu vei da niciodată greș! O carte oferită cadou nu este doar un obiect, ci o experiență care lasă amintiri de neuitat. Poți comanda oricare dintre aceste titluri de pe Elire Books chiar acum și vei avea cadoul perfect, gata să impresioneze!